Bine ai venit pe Blog Dobrogean!
"În orice ţară ar fi fost să ajung, de orice forme ale vieţii aş fi fost înconjurat, gândul -iar apoi întreaga mea fiinţă- s-a întors de fiecare dată în Dobrogea, la praful şi mărăcinii ei, la vântul ei de stepă, la chipul ei teluric şi generos. Oriunde m-aş fi aflat, dorul de ea mă ajungea în cele din urmă.
Dobrogea! Dobrogea! Pe fata aceasta ciudată, fiică de rege get şi de dansatoare tătăroaică, eu am iubit-o de pe vremea când umbla cu picioarele goale în ţărână"
Geo Bogza

Persoane interesate

Cred că nu mai este nevoie să vă spun că toate imaginile şi textele de pe acest site sunt proprietatea autorului şi nu pot fi folosite decât cu acordul în scris al acestuia,conform Legii nr.8/1996.
Mulţumesc!

luni, 4 iulie 2011

Mânăstirea Izvorul Tămăduirii ~ Bate clopotul în Valea Crucii ~

Între dealurile Băltăgeştiului,  în Valea Crucii, la poalele Dealului Allah-Bair se află Mânăstirea Sfânta Cruce şi Izvorul Tămăduirii. Drumul până la mânăstire se face din comuna Crucea spre localitatea Băltăgeşti şi trece mai apoi printr-o frumuseţe  mare de livadă cu cireşi, piersici, caişi şi gutui, pe care eu i-am găsit înfloriţi la data aceea.




Vântul uşor poartă mireasma pomilor înfloriţi în toată valea

Îmi şi imaginez cam ce nectarine zemoase ies din frumeseţea acestor flori...
De aici se poate observa cea de-a doua cruce, care este metalică şi mult mai înaltă decât crucea de pe Dealul Băltăgeştiului.




Pe lângă mânăstire curge dereaua Boascic


Poarta, clopotniţa cât şi micuţa bisericuţă a mânăstirii, sunt construite în stil maramureşean .




Pe maicile de la mânăstire le-am găsit trebăluind ca nişte albinuţe, făcând pregătiri pentru sărbătoarea de Izvorul Tămăduirii, ziua cea mare de hram a mânăstirii.
La Mânăstirea Sf.Cruce~Izvorul Tămăduirii vieţuiesc 9 maici cu viaţă de obşte şi părintele Ilarion.





Bisericuţa mânăstirii e construită toată din lemn şi acoperită cu şindrilă.
Nu se zăresc cuie bătute în lemn,ci doar îmbinări trainice.




Înăuntru miroase a pădure şi a curat
Altarul bisericii simplu dar frumos, este făcut din lemn de stejar lăcuit.





Trapeza şi corpul de chilii sunt clădiri noi. Înainte de a se ridica clădirea nouă de chilii, măicuţele au locuit în nişte grajduri vechi părăsite.
În vecinătatea mânăstirii se află un izvor cu putere tămăduitoare
Anual, pe acest loc dintre mânăstire şi izvor, în  ziua  Izvorului Tămăduirii, localnicii se adună aici la o sărbătoare câmpenească.
Locul spre izvorul tămăduitor este marcat cu o mică capelă




Drumul urcă puţin anevoios printre tufe sălbatice de măceş şi păducel



Pe crengile pomişorilor de lângă izvor, oamenii şi-au legat fiecare câte o "aţică" ruptă din hainele lor pentru a le aduce sănătate.

Lângă acest izvor este construit un mic lăcaş de închinăciune



"Aprinde Doamne Dragostea Ta,
În inima mea
Şi focul Iubirii Tale,
Să ardă spinii tuturor păcatelor mele"
Amin!
Legenda locului spune că în urmă cu mulţi ani, un orb care rătăcea pe aici a auzit susurul apei şi însetat fiind a băut şi şi-a spălat faţa mulţumind lui Dumnezeu. Miracolul s-a înfăptuit, izvorul cu puteri tămăduitoare i-a redat omului vederea.


De atunci izvorul este considerat de localnici şi de miile de pelerini care vin aici, ca un izvor binecuvântat cu puteri tămăduitoare. O altă curiozitate ar fi că apa izvorăşte din vârful dealului cu mult deasupra pânzei freatice.


De aici de lângă izvor, o cărare urcă până la micuţa cruce din lemn de pe Dealul Băltăgeştiului.

Oamenii vin aici să-şi caute leac la Izvorul Tămăduitor şi îşi fac mătaniile rostind rugăciuni la o simplă cruce din lemn.
Bate clopotul în Valea Crucii...
O cruce simplă din lemn, bătută de vânturi şi ploi, veghează de sus şi parcă îmbrăţişează  aceste locuri binecuvântate de Dumnezeu.

Până data viitoare s-auzim de bine!
Foto şi text:~Ishtar~

19 comentarii:

  1. Cred ca te-ai saturat sa-ti tot laud articolele si pozele...dar nu ma pot abtine. Blogul tau face mai mult decat toate promovarile Ministerului Turismului pentru Dobrogea. Ar trebui sa fi remunerata :). Ne arati o fata a Dobrogei pe care multi nici nu o banuiam. Felicitari!

    RăspundețiȘtergere
  2. Frumoasa prezentare. Felicitari!

    RăspundețiȘtergere
  3. frumos printre flori si frumos surprinse detaliile de lemn
    si eu sunt de acord cu Marius, frumos articol vizual

    RăspundețiȘtergere
  4. Încăntată de vizită Fluturaşule :)mulţi pupici şi o îmbrăţişare

    RăspundețiȘtergere
  5. Îţi mulţumesc frumos Marius,mă măguleşti :)
    Asta de fapt vreau să arăt prin bloguleţul ăsta,că Dobrogea nu înseamnă numai litoral sau deltă.Dobrogea e un ţinut minunat şi aşteaptă cuminte să fie redescoperită.Nu aştept niciun fel de răsplată din partea nimănui,singura mea bucurie este că articolele mele despre Dobrogea sunt vizionate şi poate un punct de reper pentru cei ce vor să facă un periplu în Dobrogea.

    RăspundețiȘtergere
  6. Mulţumesc frumos Smalldot :)
    Pozele mele sunt la nivel de amator,dar aprecierea venită din partea ta mă încântă,aşa că perseverez!

    RăspundețiȘtergere
  7. Mă bucur mult că ţi-a plăcut Ice şi îţi mulţumesc de mii de ori :)

    RăspundețiȘtergere
  8. foarte multa liniste. impresia mea e ca si aparatul se simtea stingher prin suntele pe care le scotea la declansare. oricum locuri frumoase si multa rabdare din partea ta sa ni le arati.

    RăspundețiȘtergere
  9. @pharaonx
    Îţi mulţumesc frumos :)
    Este un loc minunat,făcut parcă anume pentru liniştea sufletească.Răbdarea mea e răsplătită din plin de către voi.Salutări din Dobrogea!

    RăspundețiȘtergere
  10. De acord cu Marius. Ar trebui sa lucrezi la promovarea turismului romanesc.
    Am bifat locatia, merita vazuta.
    Ai un stil aparte de a prezenta locurile, un mod mai mult decat placut, care atrage, care pune pe ganduri. Cadrele sunt de exceptie iar cuvintele intregesc minunatul tablou.

    Felicitari pentru intreg blogul. E o incantare!!!

    RăspundețiȘtergere
  11. @April
    Draga mea,îţi mulţumesc în mod deosebit pentru cuvintele tale frumoase care m-au copleşit :)Mulţi pupici din Dobrogea!!!

    RăspundețiȘtergere
  12. Doamne ajuta!
    Va rog frumos, in masura in care dispuneti de aceasta informatie , sa ma ajutati cu adresa de email a Parintelui Ilarion Dan!
    IMi puteti trimite raspuns pe adresa denisamovila@gmail.com

    Multumesc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Îmi pare rău,nu o am.Când o să ajung din nou la mânăstire îl pot întreba pe părinte de adresă :)

      Ștergere
  13. Mirific. M-au incantat in mod deosebit sculpturile in lemn. Si eu la randul meu, am sculptat in lemn, o indeletnicire ramasa de la bunicu. Uneori am sculptez in vise si poate de ce nu intr-o zi sa-mi reiau pasiunea. multumim. Toate cele bune ;)

    RăspundețiȘtergere
  14. E un izvor spus de tatal meu de mult . tatal meu locuia la 5 KM distanta la Tepes voda o localitate apropriata dar exista o poveste de taramul BALTAGESTI . Un taram care il vedem cand urcam si , cand coboram. Izvorul . il vom ,onoraaa oricand .fotograf razvan.ț

    RăspundețiȘtergere
  15. baltagesti e aproape de bunicul meu .....Dumezeu . sa il ierte... darrr lumea . e aceeeiasi . toti mergem inainte. pentru baltagesti frunte-a sus. si tot inainteeee.

    RăspundețiȘtergere
  16. Borgata Hotel Casino & Spa - JTM Hub
    Borgata 영천 출장마사지 Hotel Casino & Spa offers luxurious hotel rooms 제천 출장안마 and suites, sensuous 경산 출장샵 spa treatments, 전라북도 출장안마 delectable dining and exciting 경상북도 출장샵 casino gaming.

    RăspundețiȘtergere

Zi dacă ţi-a plăcut :)

Interzisa copierea textelor si a imaginilor de pe acest site!

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...