Tradiţii Dobrogene...

"În Dobrogea, ca peste tot în ţară, sărbătorile de iarnă încep pe data de 6 decembrie, de Sfântul Nicolae, când cetele de colindători încep să-şi pregătească repertoriul şi îsi repetă colindele. 

Până nu demult, aceste colinde erau diferite, fie că erau pentru pescari sau agricultori, iar în textele folclorice erau prezentate anumite momente din viaţa socială. De Crăciun, mergeau cu colindatul numai feciorii şi barbaţii tineri, iar fetele nu mergeau la colindat niciodată, ele stăteau si aşteptau colindatorii.În dimineaţa de Crăciun se practica mersul cu Moş Ajunul, iar copii care mergeau la colindat ţineau în mână un beţişor pe care-l numeau "colindiţa" cu care atingeau lucrurile din casă. Colindiţa se spune ca era purtătoare a forţelor magice bune. Dacă unii colindatori nu erau primiţi, atunci aveau dreptul să-i scoată poarta celui care se împotrivea.Cu Pluguşorul se mergea în ajun de Anul Nou, iar cu Sorcova şi cu Capra în prima zi a Noului An, şi nu de Crăciun asa cum se întâmplă acum.În zona Dobrogei, obiceiurile de Crăciun şi de Anul Nou nu se deosebesc foarte mult de cele din Lunca Dunării sau din Moldova, deşi unele caracteristici specifice există. Este vorba de aceleaşi obiceiuri care s-au manifestat în Dobrogea altfel decât în Moldova sau în Transilvania.De exemplu, există un obicei al colindatului cu măşti,"Moşoiul"de la Luncaviţa, carea devenit o emblemă, nu numai a Luncaviţei, dar şi a Dobrogei.Fiecare element al acestor tradiţii are o explicatie. Exista ideea că la început de an, Cerul si Pământul se desfac, iar forţele răului se luptă cu cele ale binelui, cele din urmă fiind tot timpul învingătoare. De aceea se folosesc pocnetele de bici, sunetul tălăngilor sau măştile care întruchipeaza răul, tocmai pentru a se alunga spiritele rele.Un alt obicei cu maşti din această zonă care se aseamană cu unul din sudul Moldovei,este"Oleleul" care se practică in zona de nord a Dobrogei,în partea  Măcinului. Ceata de feciori face un cerc şi bat cu tălăngile în pământ, în faţa casei sau a porţii.Se adună o ceată de băieţi şi bărbaţi tineri care pleacă la colindat. Unul dintre ei poartă pe cap poarta o mască roşie, cu gura mare,dinti mari, cu coarne legate între ele cu ardei roşii  iuţi, iar pe deasupra îmbrăcămintei poarta o şubă mare, miţoasă, facută din blană de oaie.Toată costumaţia este menită să înspăimânte. Oleleul pleacă la colindat, copiii ies pe la porţi şi pe stradă să îl vadă şi se ţin după grupul de colindători. Din când în când, Oleleul se întoarce spre copii şi se face spre ei. Cei mici ţipă şi fug extrem de încântaţi...Oleleul şi ceata lui merge cu colinda numai şi numai la casele oamenilor înstăriţi şi foarte  gospodari, nu din poartă-n poartă!Sunt primiţi cu voioşie şi mândrie mare de către gazde, li se dau bani, sânt puşi la masă şi li se dă de mâncare şi de băut.Tot anul care urmează, baiatul care a întruchipat Oleleul nu intră în biserică, nu se spovedeşte şi nu se mărturiseşte.Obiceiul colindatului cu măşti se pierde în negura vremilor, fiind de fapt rezultatul practicilor magice precreştine dinaintea Anului Nou..."

...Şi îmi aduc aminte de anii copilăriei când mergeam cu colindatul...Luna era încă sus pe cer când plecam la colindat cu:

 "Bună Dimneaţa"... la Moş Ajun,

sau "Steaua"...sus răsare,ca o taină Mareee

Steaua străluceeeeşteee şi Lumii Vesteşteeee"...

Bunica ne pregătea trăistile de colind de fiecare dată,după puterea de a căra cele primite la colind şi  înălţimea noastră de prichindei...Şi acum mai am una din trăistile "fermecate" făcute de bunica   :)

Nu rămânea nicio gospodărie din sat necolindată de noi şi de multe ori ne întorceam din drum,acasă, pentru a deşerta bunătăţile primite,mere,nuci,covrigi,cozonac,gogoşi şi alte bunătăţi,pentru că nu mai aveau loc în traistă...Şi nu pot uita aroma dovleacului copt în cuptorul sobei,şuieratul vântului de afară ce răscolea zăpada...şi noi copiii,uzi şi zgribuliţi de la joaca în omăt,frecându-ne mânuţele deasupra plitei încinse de la sobă,îmbujoraţi,aşteptând felia de dovleac copt cu nuci,sau zeama de poame dulci-acrişoare...aromele copilăriei mele....
Din vremuri de demult şi acum se mai aude glasul unei fetiţe colindând...

"Sus în Poarta Raiuluuuuui

Florile dalbe,flori de măăăr,Florile dalbe,flori de măr

Şade Maica Domnuluuuuuui

Florile dalbe,flori de măăăr,Florile dalbe,flori de măr"...

Crăciun Fericit tuturor şi un An Nou plin de împliniri!

Mânăstirea Casian ~ În căutarea Pietrelor Scrise ~ I ~

Ţinuturile Dobrogei sunt de o frumuseţe uimitoare,singulare pe teritoriul românesc.Dobrogea te surprinde prin peisaje unice,vestigii antice şi numeroase urme ale unei adânci spiritualităţi;este cunoscută încă din antichitate ca fiind provincia Scythia Minor şi prima regiune din ţară în care a pătruns monahismul ortodox sub influenţa călugărilor bizantini.
Partea I ~ Mânăstirea şi Peştera 
Un alt loc în Dobrogea,foarte drag sufletului meu este Ţinutul Casienilor cunoscut încă din antichitate şi care cuprinde sectorul mijlociu al Văii  Casimcea,de la localitatea Pantelimon (fosta cetate Ulmetum) până în localitatea Gura Dobrogei.Aceste plaiuri adăpostesc cea mai veche şi puternică vatră monahală din Dobrogea.

Pe malul drept al râului Casimcea,între Cheile Dobrogei şi Valea Vistornei se înalţă Dealul Casian care domină peste întreaga Vale a Casimcei.

Pe aceste meleaguri s-au nevoit în condiţii aspre de monahism, doi dintre cei mai mari sihaştrii  : Sfântul Ioan Casian alături de Cuviosul Gherman.

Aici,pe vârful dealului, s-a ridicat  Mânăstirea "Sf.Ioan Casian" purtând hramul Tuturor Sfinţilor Români.

Mânăstirea "Sf.Ioan Casian"  cuprinde căteva chilii,o trapeză şi o mică biserică.

În curtea mânăstirii se construieşte încă la o clădire mai mare de biserică,aici urmând să se construiască  un adevărat complex monahal.

Construcţia micii biserici a mânăstirii a început  în anul 2003 şi  are şi ea o poveste.Urmând tradiţia dobrogeană, bisericuţa a fost construită din piatră.
Piatra  a fost adusă cu muncă grea de la demolarea unor anexe ale  gării feroviare Derin de lângă Medgidia, abandonată de C.F.R.Această piatră încă mai păstrează ceva din vechimea celor aproape 100 de ani, fiind cioplită de meşterii pietrari italieni aduşi de Carol I în Dobrogea pentru construirea de gări şi drumuri.

Interiorul micii biserici l-am găsit în renovare.Chiar şi aşa fără nicio pictură,simplitatea în alb chiar că mi-a încântat privirea. Intrând în casa lui Dumnezeu simţi că sufletul se umple de linişte şi pace

O "Gară spre Cer"

 Până ce renovarea bisericii se va termina, slujbele se ţin  în trapeza mânăstirii.

Mânăstirea deţine o raclă cu sfinte moaşte. 

Iată şi planurile de construcţie a bisericii mari

Această mânăstire a fost ridicată în apropierea peşterii unde s-au nevoit Sfântul Ioan Casian şi Cuviosul Gherman.

Aceste imagini le-am făcut de pe malul celălalt al Lacului Casian.

Drumul spre peştera Sfântului sau Grota Sihastrului,cum i se mai spune, coboară pe partea abruptă a dealului spre Valea Casimcei.

De aici de sus,priveliştea care se deschide în faţa ochilor,este deosebit de frumoasă.În zare se văd morile eoliene de la Fântânele. 

Şi chiar se observă cum că Pământul e rotund

Apele Casimcei au fost captate într-un mic lac artificial de agrement privat,aici urmând să se construiască un complex turistic.Treaba asta chiar că nu îmi place pentru că bănuiesc cât de mult va afecta habitatul specific dobrogean din zonă.Specii de plante care cresc numai aici,vor dispare curând pentru că alte specii le vor lua locul.

Se spune că pe vreme de furtună,câteodată, se aude un fel de bocet, că ar fi  pe undeva pe aproape  încă  o peşteră unde romanii au zidit de vii pe dacii răsculaţi împreună cu familiile lor.Mulţi ciobani au auzit această tânguire venind parcă din cer.

Poteca spre peşteră s-a îngustat tot mai mult în ultimii ani datorită ploilor sau ninsorilor şi aici călugării de la mânăstire au construit această balustradă de lemn pentru a fi de ajutor celor ce coboară la peşteră.

Apoi,potecuţa continuă abrupt spre vale pe nişte trepte făcute din lemn şi piatră.

Un loc de odihnă după atâta coborât dar şi după urcat

Atenţie mare pe drum pentru că sunt cioturi în zonă,eu l-am văzut mai târziu  :D
Furată de frumuseţea peisajului înconjurător,atenţia mi-a fost tare zguduită de acest ciot  încurcându-se cu un picior de-al meu...aşa că i-am făcut o poză  :p

Şi guşterul ăsta se uita tare curios probabil, să vadă de ce fac eu poze la un ciot  :))

Peştera este situată  cam pe la jumătatea dealului, deasupra Văii Casimcea.

Accesul în peşteră se face pe această scară metalică

Pereţii exteriori ai peşterii i-am găsit  împodobiţi cu flori

O formă deosebită o are şi această stâncă situată chiar deasupra peşterii

 Şi această formaţiune stâncoasă în formă de liră de lângă peşteră

Aşa am găsit interiorul peşterii în vară...

...şi aşa arăta în primăvară,de Sf. Paşte

Peştera aşteaptă mereu să audă un murmur de rugăciune...

În partea stângă a peşterii se deschide un culoar îngust către chilia Sfântului

Pe treptele săpate în piatră se merge cam 10,15 metri după care în partea dreaptă se face o mică deschidere spre chilia Sfântului.

Trecerea spre chilie, se face prin această deschidere nu tocmai mare, în peretele de stâncă

Chilia Sfântului este mică şi joasă

Cu toate că suntem într-o peşteră,acest loc este complet uscat.

În micile crăpături din zidurile peşterii oamenii au pus pomelnice cu dorinţele lor şi bani.

 Tavanul micii chilii pare a fi decorat frumos cu cristal de stâncă

 La lumina lanternei am descoperit şi aceşti păienjeni de peşteră

 Locul fiind mai uscat decât restul peşterii,aici şi-au construit plase pentru a prinde fluturii atraşi de către lumina lumânărilor aprinse.

În spaţiul ăsta mic şi întunecat cu atâţia păienjeni în jur, un fior nu tocmai plăcut care mi-a zbârlit tot părul de pe mine, m-a făcut să părăsesc chilia cât mai repede.

Păienjenii fac parte din grupul de insecte pişcăcioase şi înţepăcioase pe care nu le sufăr deloc!

Pe timp de vară dobrogeană,pe căldura aceea de foc,peştera îţi oferă  răcoarea mult dorită.

În partea dreaptă a peşterii se deschide alt culoar prin zidul de piatră,mult mai lung (în jur de 37 metri) şi mai îngust decât cel din stânga.

Pereţii sunt foarte umezi iar podeaua galeriei este alunecoasă şi coboară mult în pantă

Am intrat doar puţin şi în această galerie,doar atât cât mi-a permis spaţiul dintre pereţi şi alunecuşul de pe jos.Dacă stai şi asculţi cu atenţie,se aude clipocit de apă.

De la peşteră am făcut drumul de întoarcere spre mânăstire tot urcând cele o mie şi ceva de trepte până sus  :)

Soarele apunea molcom peste dealuri... 

 Iar Luna se grăbea să răsară...

Aşa că am pornit-o agale, pe lungul drum şerpuitor spre casă...

Între Cer şi pământ,Dobrogea a mai construit o scară către Dumnezeu...

Până data viitoare,s-auzim de Bine!

PS: data viitoare vă voi povesti şi arăta despre Crucea şi Izvorul  Sfântului şi  bineânţeles despre Piatra  Scrisă     

Foto şi text :Ishtar