Bine ai venit pe Blog Dobrogean!
"În orice ţară ar fi fost să ajung, de orice forme ale vieţii aş fi fost înconjurat, gândul -iar apoi întreaga mea fiinţă- s-a întors de fiecare dată în Dobrogea, la praful şi mărăcinii ei, la vântul ei de stepă, la chipul ei teluric şi generos. Oriunde m-aş fi aflat, dorul de ea mă ajungea în cele din urmă.
Dobrogea! Dobrogea! Pe fata aceasta ciudată, fiică de rege get şi de dansatoare tătăroaică, eu am iubit-o de pe vremea când umbla cu picioarele goale în ţărână"
Geo Bogza

Persoane interesate

Cred că nu mai este nevoie să vă spun că toate imaginile şi textele de pe acest site sunt proprietatea autorului şi nu pot fi folosite decât cu acordul în scris al acestuia,conform Legii nr.8/1996.
Mulţumesc!

vineri, 23 septembrie 2011

Comorile ascunse ale Dobrogei ~ part. IV ~ Plaja de la Corbu

Multă lume merge la plajă vara,la Mare...Unii aleg să meargă în staţiunile de pe litoralul românesc,alţii preferă locurile mai puţin animate pe ţărmul nostru de la  Marea Neagră.Unii preferă cazarea la hotel sau pensiune,alţii preferă sălbăticia şi cortul...chestie de gust!Am să vă arăt două locuri pe ţărmul Mării Negre de la noi,pe care eu le ador.

Plaja de la Corbu 
Accesul pe această plajă se face chiar de la intrarea în localitatea Corbu,jud.Constanţa.Atenţie:drumul este îngust,nu pot circula câte două maşini pe el,din loc în loc sunt amplasate pe margini locuri unde poţi trage maşina pe dreapta dând prioritate celorlalte maşini care vin din sens opus.
Se aplică un fel de lege nescrisă pe acest drum,care e mai aproape de locul ăla de parcare,dă prioritate.
Drumul betonat este destul de bunuţ până aproape de o mică bifurcaţie cu o unitate militară.De acolo drumul se face la dreapta,continuând până spre ţărmul Mării.

Accesul pe plajă se face coborând prin acest mic golf creat cândva de apele Dunării.

De câţiva ani,o parte a plăjii de la Corbu este închisă,aparţinând unei unităţi militare.

Oricum,locul rămas de aproape 4 km, este destul de întins şi de lat pentru cei ce vin aici la plajă.

Apa Mării este mult mai limpede şi curată,fără alge, iar nisipul de pe plajă,aşa zis "nisip de scoică",este alb, mult diferit faţă de cel din staţiuni.
Pe plajă veţi găsi cochilii de scoici,melci marini,mari şi frumos colorate,aduse la mal de valurile înspumate ale Mării.








Locul acesta este căutat în special de cei ce vor mai multă linişte,fără aglomeraţie departe de orice zgomot


Aici te poţi bucura în voie de valuri,soare şi Mare.


La o mică distanţă de plajă se află restaurantul-cherhana "La casa veche".


Am aflat că restaurantul este construit pe o fostă cazemată militară din timpul Primului Război Mondial.
Restaurantul dispune de două saloane şi două terase mari unde poţi servi preparate delicioase pescăreşti.
Iată cam ce au în meniu





Noi am ales câteva din specialităţile bucătarului.
Borşul cu perişoare de peşte
Borşul de peşte
Şi frigărui de rapane
Interiorul este decorat frumos în stil rustic cu aspect pescăresc de cherhana.









Plaja de la Corbu a rămas încă un loc preferat de cei ce caută liniştea la ţărm de Mare.Iar dacă ai norocul să prinzi o noapte pe plajă cu lună plină,oglindindu-se în Mare,sau cu un răsărit de soare sfârâind din apele ei, atunci chiar simţi că trăieşti clipe de vis, minunate pe care le vei preţui întotdeauna.


Plaja de la Corbu este încă o plajă sălbatică,printre puţinele plăji de la ţărmul nostru de la Marea Neagră,dar cât de curând nu va mai fi catalogată astfel.Se spune că şi acest loc va fi transformat într-o staţiune...Deci nimic nu va mai fi la fel...

Până data viitoare s-auzim de Bine!
Foto şi text:ISHTAR

Interzisa copierea textelor si a imaginilor de pe acest site!

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...