Bine ai venit pe Blog Dobrogean!
"În orice ţară ar fi fost să ajung, de orice forme ale vieţii aş fi fost înconjurat, gândul -iar apoi întreaga mea fiinţă- s-a întors de fiecare dată în Dobrogea, la praful şi mărăcinii ei, la vântul ei de stepă, la chipul ei teluric şi generos. Oriunde m-aş fi aflat, dorul de ea mă ajungea în cele din urmă.
Dobrogea! Dobrogea! Pe fata aceasta ciudată, fiică de rege get şi de dansatoare tătăroaică, eu am iubit-o de pe vremea când umbla cu picioarele goale în ţărână"
Geo Bogza

Persoane interesate

Cred că nu mai este nevoie să vă spun că toate imaginile şi textele de pe acest site sunt proprietatea autorului şi nu pot fi folosite decât cu acordul în scris al acestuia,conform Legii nr.8/1996.
Mulţumesc!

sâmbătă, 19 martie 2011

Spre Valea lui Covan Dere ~13 Martie 2011~

Când ne-am întors pe drumul de la Valea Fagilor,am observat pe partea stângă un alt drum 229C care duce până la mânăstirea Cocoşu.Mi-am pus în gând că e musai să ajung şi pe acolo.Şi cum gândul ăsta nu îmi dădea pace,mai ales că era şi tare frumos şi cald afară,cam +22 C,am pornit din nou la drum.Ruta a fost cam aceeaşi Hârşova-Topolog-Horia-Nifon.
Spre Valea Taiţei
Spre Hamcearca
Şi iată pe ce potecă am luat-o...că drum naţional nu-i!
Nu ne-am speriat de felul cum arăta drumul şi am mers înainte.
Şi această vale este străbătută de câteva derele(pârâiaşe).

Aici am văzut poarta deschisă şi am cerut lămuriri despre cum e drumul mai încolo.Un domn foarte drăguţ şi amabil, mi-a spus că nu se poate merge mai mult de 1-2 km mai departe cu maşina,pentru că drumul se îngustează şi este şi surpat de la topirea zăpezilor şi să avem grijă să nu dăm nas în nas cu o ceată de mistreţi care mişunau prin apropiere.Noi am mai mers cam 1 km pe patru roţi,apoi am luat-o puţin la picior prin pădure.

Şi iată ce am găsit pe aici.

O floricică...
Frumoasa viorea (Scilla Bifolia)
Ghocei frumuşei
Două "antene parabolice" instalate de ştrumpfii din pădure
O întâlnire...
Ghiocelul şi buburuza lui
Cred că am dat de căsuţa ştrumpfilor      :)
O altă căsuţă
Încă una...
Un adevărat cartier de locuinţe în pădure.
Un gândăcel...
Aici am găsit frunzele răscolite probabil de ceata aia de grohăitori
Am şi găsit de ce au răscolit aşa
Şi o "scărpinătoare" pentru purceluşi.
Ca ăsta sunt milioane în pădure.Aleargă şi ţopăiesc peste tot!
Noi ne-am aşezat frumos pe iarbă să păpăm merindele din traistă şi vorbeam între noi...
Şi fagii vorbeau între ei...
Un piţigoi mare vorbea cu un piţigoi sur,care ne privea foarte curios după crengi.
Este un loc tare frumos aici şi pădurea ne-a oferit o zi minunată petrecută cu ea.Am plecat înapoi spre casă cu bateriile încărcate şi cu un zâmbet larg pe faţă.Ne-am luat "la revedere" de la frumoasele viorele până la primăvara următoare.
~Va urma~
Foto şi text :ISHTAR        

15 comentarii:

  1. De belea poza cu ghiocelul si buburuza! Si pranzul!

    P.S. Data viitoare merg si eu daca gatiti voi! :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, si mie mi-a placut. Recunosc ca am fost tentata sa o salvez, sa mi-o pun pe desktop la primavera.
      Dar mi-au placut si "parabolicele" montate de strumfi ... :)
      Si, in general, îmi cam place tot blogul :">

      Ștergere
    2. Mulţumesc pentru vizită şi apreciere Cristina :)

      Ștergere
  2. Mulţumesc mult.Eşti oricând binevenit Pozare' :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Sunt foarte incantat de blogul tau! Felicitari! Sti sa privesti natura si sa te bucuri de ea. O sa te urmaresc cu interes. Am fost asta vara in delta dar mi se intindeau ochii la Muntii Macinului si la stepa. E ceva nou pentru mine. Tu arati ceea ce as fi dorit sa vad. Asa ca sa iti multumesc!

    RăspundețiȘtergere
  4. Bine ai venit Marius!Şi eu îţi mulţumesc mult pentru vizită şi te mai aştept :)

    RăspundețiȘtergere
  5. De acord cu Pozaru' vis-a-vis de fotografia cu buburuza si ghiocelul... este impresionanta acea "intalnire"! Felicitari, o serie deosebita!
    Felicitari pentru blog si multa lumina!
    Pe curand!

    RăspundețiȘtergere
  6. @George Secăreanu
    Mă bucur de vizită şi că ţi-a plăcut :)

    RăspundețiȘtergere
  7. Îţi mulţumesc mult Florena :)şi te mai aştept!

    RăspundețiȘtergere
  8. Super pozele!
    Nu stiam ca in padure deja au rasarit atatea floricele. E timpul sa incepem excursiile!

    RăspundețiȘtergere
  9. Bine ai venit Georgeta :)De acum încolo ne aşteaptă explozia de culori din păduri...E primăvară!

    RăspundețiȘtergere
  10. Cea mai frumoasa e cea cu buburuza si ghiocelul. Ma bucur ca te-am gasit!

    RăspundețiȘtergere
  11. Bine ai venit April!!!Mă bucur de vizita ta şi de apreciere :)

    RăspundețiȘtergere
  12. frumos mod de a-ti incarca bateriile. mi-a placut la nebunie - deja mult apreciata - poza cu ghiocelul si buburuza.

    RăspundețiȘtergere

Zi dacă ţi-a plăcut :)

Interzisa copierea textelor si a imaginilor de pe acest site!

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...