Cocoşul de la mânăstirea Cocoşu ~02.Aprilie 2011~

După ce am părăsit localitatea Niculiţel,am pornit spre mânăstirea Cocoşu.Vremea s-a îndreptat frumos şi soarele a spart norii ăia gri care îşi faceau de cap dimineaţa pe Valea Teilor.După o intersecţie cu drumul care duce spre cariera de calcar,şoseaua(229 C) intră intr-o pădure de tei şi se opreşte chiar în faţa mânăstirii Cocoşu.

Primăvara a umplut de flori această pădure de lângă mânăstire care se întinde cam 4,6 ha şi face parte din rezervaţia naturală Niculiţel.Am făcut câţiva paşi pe aici,admirând aceste frumuseţi.

O mulţime de brebenei la fiecare pas.

Şi frumoşii toporaşi (Viola Odorata)

 Troiţa de lângă drumul mânăstirii

O mare parte a acestei mânăstiri este în renovare

Intrarea în mânăstire se face pe sub clopotniţa înaltă de 30 de metri

Poarta mânăstirii este frumos lucrată în lemn de stejar. 

Detaliu din poarta mânăstirii reprezentând cei patru martiri:Zotic,Atal,Camasie şi Filip,iar deasupra cocoşul de la care şi-a luat numele această mânăstire.

Corpul de chilii este construit din anul 1911 în stil oriental cu pridvor şi cerdac.

Biserica mânăstirii este o construcţie masivă din piatră în formă de cruce.Mânăstirea Cocoşu a fost înfiinţată în anul 1833,când trei călugări au construit aici o mică biserică din nuiele şi pământ,fără turle şi clopot respectând legea musulmană de atunci.În anul 1910 acea bisericuţă a fost demolată iar pe vechiul altar a fost aşezată această troiţă.

Interiorul acestei biserici l-am găsit în plin proces de restaurare.Se lucrează  foarte frumos cu pictură în tehnică mozaic.

Moaştele celor patru maritri:Zoticos,Attalos,Kamasis şi Filipos.În anul 1971,în urma unei ploi torenţiale,s-a descoperit o cupolă cu oseminte a patru martiri din anii 303-304 din timpul marii persecuţii a lui Diocleţian.Inscripţiile în limba greacă din interiorul criptei,atestă moaştele a celor patru martiri a lui Hristos.Cripta cu Martyriconul se află în localitatea Niculiţel.Prăznuirea lor se face în fiecare an la data de 4 iunie.

"Tu,Doamne Isuse Hristoase,Dumnezeule,vistierul bunătăţilor,dăruieşte-ne pocăinţa neştirbită şi inima îndurerată ca să pornim cu tot sufletul în căutarea Ta,căci fără tine ne vom înstrăina de tot binele..."

Altarul este construit din lemn de stejar aurit.

După ce ne-am rugat şi purificat puţin sufletele,am pornit spre Crucea din dealul Cocoşul.Drumul spre această cruce se face chiar prin ograda mânăstirii.

Un cuţulache curios

Problema mai mare a fost când a trebuit să trecem prin mijlocul acestui "batalion" de curcani,care erau care mai de care mai ţâfnoşi .

Împăuneala asta a lor cred că se datora şi faptului că eu eram îmbrăcată într-un trening roşu(proastă inspiraţie am avut dimineaţă !),dar cine se gândea că o să am de-a face cu o armată de curcani în ziua aia?!

Portiţa spre cruce era chiar în spatele lor...

Cu o mare "răbdare" şi atenţie am trecut uşoooor pe lângă ei.

Drumul până sus la cruce nu este greu,mai ales că este pavat cu trepte pe care le poţi urca uşor,faţă de treptele de la mânăstirea Casian spre exemplu.

O mică "dantelărie" mi-a atras atenţia

Şi pe aici sunt o mulţime de brebenei înfloriţi

Se spune că odată,demult pe acest loc s-ar fi auzit cântecul unui cocoş sălbatic însoţit de o bataie de toacă.În anul 1833 când cei trei călugări moldoveni care au înoptat pe aceste meleaguri,au avut toţi acelaşi vis:un cocoş le-a poruncit să ridice o mânăstire pe locul unde dormeau.Considerând că este o vestire Dumnezeiască,au renunţat să se întoarcă acasă,pornind degrabă la înălţarea primei bisericuţe de aici.

Aici,domină liniştea şi sufletul se umple de toată frumuseţea acestor locuri.

Şi facem cale întoarsă spre mânăstire

Soarele se grăbea să asfinţească...

Cu buruiana asta am plătit "vama" curcanilor  :)

Pe drumul de întoarcere acest cocoş mânăstiresc mi-a atras atenţia,aşa că l-am urmărit...

Deci de asta se grăbea...:)

Am cumpărat şi câteva suveniruri de aici

Această mânăstire se află cam la 6 km de localitatea Niculiţel.Este aşezată într-un loc retras,deosebit de frumos,între dealuri cu păduri umbroase de tei.Dobrogea este un tărâm de vis cu locuri minunate .Aici de 17 secole rugăciunea nu s-a oprit niciodată.

Am plecat de aici spre oraşul Tulcea cu sufletul mai uşor şi încărcat de frumos.

Un Paşte Fericit tuturor!

Foto şi text( parţial,Episcopia Tulcei) ~Ishtar~