Country inside

Cu câţiva ani în urmă, am dat din întâmplare de un drum prin pădure. Mi-a plăcut zona, mai ales că nu era umblată mai deloc de oameni, doar de cei de la Ocolul Silvic din zonă.Punctul ochit de mine de data asta, a fost Rezervaţia naturală Vf. Secaru. Atenţie! A nu se confunda cu Culmea Secaru din m-ţii Măcin. Aia e altă treabă (de 300 m înălţime). Rezervaţia asta se află în partea central-vestică a judeţului Tulcea, în Podişul Nord-Dobrogean. Adică mai precis, în pădurea Topolog, între localităţile Ciucurova şi Atmagea. Despre locul ăsta nu se ştiu prea multe. Este o zonă la care puţini oameni ajung, pentru că nu există niciun fel de marcaj, în afară de cele forestiere. Dacă nu aveţi GPS pe telefon sau măcar o busolă, nu vă recomand sub nicio formă să vă încumetaţi pe traseul ăsta. Deci, să vă povestesc: într-o frumoasă zi de iunie am plecat la drum, de data asta însoţită de trei prieteni şi ei dornici de aventură.
Cu o zi înainte plouase şi era cam aşa dimineaţa când am pornit la drum.

Eu şi Nico, prietena mea, am plecat din Hârşova spre pădurea Topolog, unde urma să ne întâlnim cu prietenii noştrii de balaureală, Ice şi Neinteresantu'. De acolo am mers cu maşinile pe un drum pietruit ce duce paralel cu mânăstirea Cerbu până unde se putea merge cu maşina. Cam aşa arată drumul. Pozele astea sunt făcute într-o toamnă când balauream pe acolo.

Drumul ăsta pietruit, după ce trece un podeţ, ţine până la cabana Ocolului Silvic Secaru.

De aici, se mai merge puţin până într-o poiană, de unde se mai deschid două drumuri prin pădure. Unul o ia la stânga iar celălalt urcă uşor spre dreapta. Pe drumul ăsta am luat-o noi.

Pădurea este încă umedă de la ploaia din noaptea precedentă.

Undeva pe marginea drumului e borna asta kilometrică asemănătoare celor de pe şosele...

Ciuperci de diferite neamuri şi soiuri, sunt crescute peste tot.

Astea erau crescute în mijlocul drumului.

Pădurea este deasă şi umbroasă.

Drumul ăsta ne-a scos într-o altă poieniţă. De aici noi am luat-o spre stânga şi la un moment dat ne-am dat seama că ne îndepărtam de vârf. Aici numai instinctul de orientare (al meu e ok în acest sens :D ) te poate salva din situaţia de a te rătăci şi poate fi mai bun decât un GPS. Ne-am întors înapoi o bucată de drum şi am continuat să urcăm prin pădure orientându-ne mai mult după soare.

Pentru că nu există niciun marcaj sau vreo potecă, am luat-o aşa la nimereală orientându-ne să mergem spre nord-est.

Alte ciuperci...

Tot urcând aşa, am dat de o mică poieniţă înflorită toată

Cu Ruşinăriţă (Orlaya grandiflora)

Ceva Garofiţe (Dianthus giganteus)

Muscari comosum

Trifolium arvense

Din poieniţa asta am plecat repejor spre pădure pentru că unuia dintre noi i s-a părut că mişuna o viperină pe acolo. Se spune că în zonă mişună vipere.Cu corn. Deci dacă aveţi vreun gând să veniţi pe aici, echipaţi-vă adecvat. Noi ne-am echipat cu toiaguri găsite prin pădure. Nu pentru a da viperinelor în cap, ci ca antemergător. Dacă agiţi prin iarbă băţul, fug viperinele în gaură de şarpe. Se ştie că viperele sunt chioare şi surde, dar au simţul vibraţiilor excelent de bine pus la punct. Pe lângă băţ, trebuie să fiţi echipaţi cu pantaloni lungi şi încălţăminte tip bocanc. Şi parazăpezi. Eu am avut bascheţi roz, înalţi pe sub pantaloni lungi :D

Am mai urcat niţel prin pădure şi am ieşit într-o altă poiană înflorită.

De aici se vede frumos pădurea Topologului.

Aici, am dat ceva stânci şi de frumoasa Miliţeaua Dobrogeană (Silene compacta)

Erau acolo o grămadă de fluturaşi care le sorbeau nectarul :)

Un guşter se încălzea la soare

După atâta urcuş prin pădure, ne-am oprit aici câteva minute pentru a ne trage sufletul şi să admirăm priveliştea.

Moment de relax cu bascheţii mei roz :D

Am început să urcăm mai sus

Şi aici, am dat de borna care ne indica că suntem în vârful dealului Secaru şi că suntem la 401 metri deasupra Dobrogei.

Vârful Secaru, din punct de vedere geomorfologic, are cea mai mare altitudine, de 401 metri şi este una din puţinele zone granitice din podişul calcaros ala Babadagului.

Pe aici am dat de broasca asta ţestoasă mâzgălită cu vopsea roşie.

Carapacea ei arăta ca şi cum ar fi fost arsă. Bănuiala mea ar fi că ar fi nimerit cumva în foc de avea solzii de pe carapace aşa. Cu vopseaua aia roşie nu pot să-mi dau seama ce era cu ea. Ori o fi fost cu dar de protecţie, ori aşa ca însemn. Numai ăla de-a vopsit-o ştie ce şi cum... :\

Am lăsat broscuţa să pască liniştită şi noi ne-am văzut mai departe de drum.

De aici am coborât prin pădure ţinând direcţia spre nord-est. Am dat de o altă poieniţă înflorită. Toate poieniţele astea înflorite din mijlocul pădurii şi la înălţimea asta, m-au dus cu gândul la legenda grădinilor suspendate ale Semiramidei.

Poaiana asta abundă de flori şi miresme. Coada şoricelului galbenă, Ruşinăriţă, Barba Împăratului, sunt doar câteva din cele pe care le cunosc.

Tot felul de gâze, gâzuliţe ţi fluturaşi zburdă pe aici din floare în floare

Fluturaşul ăsta se pare că n-a mai văzut un deget de om până acum :D

Sigur îi ofeream o panoramă incredibil de frumoasă asupra florilor, de nu voia neam' să plece de pe degetul meu :))

Ăsta căuta să se camufleze cumva :D

Dar nu i-a ieşit :))

Drumul îl continuăm tot la vale prin pădure.

Un "năsturel" roşu

Şi aici dăm de un platou, o poiană mult mai mare, care de fapt ar fi chiar locul rezervaţiei naturale de la Secaru.

Prin iarbă, am dat nas în nas cu ăsta micu'

Un greieraş borţos (Bradiphorus dasiphus) destul de măricel, cam cât un şoricel :D

După codiţa ce o avea la purtător, se pare că era o fetiţă

Priveliştea de aici este încântătoare!

De aici zăresc şi cuşma Dealului Consul :)

Dealurile Bacşiş

Satul Atmagea

Din valea aia de jos, am urcat noi aici

Rezervaţia Dealul Secaru este declarată ca fiind o rezervaţie paleontologică, botanică şi forestieră cu păduri de şleau, gorun şi tei şi are o suprafaţă totală de 34,5 ha şi reprezintă unul din puţinele locuri granitice din podişul calcaros al Babadagului. În cuprinsul rezervaţiei unităţile geomorfologice predominante, sunt versanţii cu înclinări şi expoziţii diverse. Specific acestei rezervaţii, este caracterul de insulă cu vegetaţie mai acidofilă în comparaţie cu restul Podişului Babadag. În poienile din această zonă protejată predomină asociaţiile ierboase de stepă pontică şi petrofilă, vegetaţie saxicolă alături de arbori termofili. Aici au fost indentificate până în prezent, un număr de 9 taxoni ce figurează în Lista Roşie a plantelor superioare din România. Dintre acestea o specie este vulnerabilă, o alta este vulnerabilă şi rară iar restul sunt rare. Dintre taxoni, Merineana ( Moehringia jankae) este subendemic. Dintre aceşti taxoni mai fac parte: Bujorul dobrogean (Paeonia peregrina), Miliţeaua Dobrogeană (Silene compacta), Ciucuşoara de stâncă ( Allium saxatile), Coada şoricelului ( Achillea millefolium), Usturoi sălbatic ( Allium saxatile), Sămâldar ( Nactaroscordum siculum ssp. bulgarica) şi altele.

Coada şoricelului galbenă (Achillea coarctata )

Pe aici, am găsit o grămadă de Sunătoare. Am şi cules un bucheţel pentru ceai.

Stachys angustifolia

Aici, la umbră de stejar, am poposit şi ne-am încărcat bateriile cu ceva de-ale gurii.

După ce ne-am încărcat bateriile şi ne-am umplut ochii de frumos, am pornit din nou la drum coborând direct spre pădure.

Fierea Pământului, Ţintaura ( Centaurium umbellatum)

O Urechelniţă ( Nactaroscordum siculum)

Pe acolo am dat de grămada asta de granit

Şi de ţeava asta ieşind din pământ

Bănuiesc că înainte aici ar fi fost o carieră...

Am apucat să coborâm pe nişte drumuri forestiere care duceau la vale

Într-un luminiş am dat de un hrănitor pentru animalele sălbatice din zonă

Culmea drumeţiei ăsteia a fost că am ajuns mult mai repede înapoi pe drumurile astea, în poiana unde ne lăsasem maşinile şi de unde am început să urcăm spre vârf :))

Pe drumul spre întoarcere, ne-au însoţit o grămadă de fluturaşi :)

După atâta urcuş şi coborâş ne-am oprit la Popasul Monte Grego pentru a ne răcori cu o limonadă. De aici, am plecat fiecare spre casa lui urmând să stabilim un nou itinerar aventuros :D

Ataşez aici nişte capturi de pe telefonul lui Ice cu datele GPS a balaurelii noastre

Tura asta a fost destul de aventuroasă pentru mine, în sensul că nu ştiam prea multe despre această zonă.

Drumul până sus la rezervaţie îţi cam pune nervii şi rezistenţa fizică la încercare. Neexistând niciun fel de marcaj până acolo, rişti să te dai bătut la un moment dat pentru că te poţi rătăci foarte uşor. Sfatul meu este să mergeţi acolo numai însoţit de cineva cu o oarecare experienţă mai ales dacă nu staţi bine cu orientarea în spaţiu :D

Am mai cucerit un vârf al Dobrogei!

Mulţumesc mult prietenilor mei Nico, Ice şi Neinteresantu' pentru că m-au însoţit şi că m-au urmat orbeşte în tura asta atunci când n-a mai funcţionat GPS-ul :D

Ps: imaginile nu-s cine ştie ce, pentru că aşa aparat foto bengos aveam eu la purtător pe vremea aia şi făcea numai ce voia el!